...Ei da, s-a sfirsit... Ei da, da...s-a sfirsit?... sit...si...Ei?!.. S-a sfirsit... Si?..
...Zbura in minte si pe buze, mereu la nesfirsit, stupid cuvint de legatura, o incantatie ce mingaia si se voia mingaiata, si...si...
Imi potrivi pasul in ritmul melodiei frinte, intre si-uri mai lungi, mai scurte, ochii in ceata, palmele strinse in pumni, rictusul buzelor in ... "si ", iar "si "...
Golul dine mine nici macar nu intrba, apasa cu desertaciunea lui, eram toata exlamatii.
M-am oprit in fata sirului de oameni de linga o piata, un " si " imens de picioare, maini, galagios, grabit.
- Ce fac eu aici ? Galagia imi spargea timpanele ...Plecam incet, aiurea mai departe, spre parcul din centrul capitalei. Mergeam fara sa aleg strazile, cu capul plecat, numarind pasii...si...si...si...
Trecui strada, o masina frina linga mine, un politist ma dogeni cu un semn. Jenata, trecui pe celalalt trotuar, ma grabeam intre oameni grabiti.
" Si "-urile se mai rarise si incercam sa-smi amintesc numele celui ce indiguise iuresul pasilor cu semne de intrebare. Il vazui clar inaintea ochilor, de parca era aici, in fata mea.
Sub masca cea aspra a fietii nu oricine putea sa-i banue zimbetul din coltul gurii.
Ea l-a intuit intimplator chear cum l-a vazut si am ramas surprisa se lumina Zimnetului. Zimbet ca o masaca...
Zimbet pe buze, zimnet in palmele lui... Dar lipsa de zimbet in suflet...pustiul asta l-am vazut mai tirziu, mult mai tirziu si era deja...prea tirziu...
M-am imprietenit cu masca ceia si m lasat-o pavaza, ca nu cumva sa se dumireasca cineva si sa-i fure Zimbetul. L-am luat cu mine si l-am ascuns in suflet adinc-adinc, incat ceilalti il credeau ursuz si dur.
Nu ma mai simteam singura, cand era foarte noapte in toamna mea.
De unde avea atita zimbet in el ? Si ? O clipa cu intrebari se agata, inainte de al primi in vis pe Barbatul, care tinea ascuns Zimbetul doar pentru mine. La inceputul inceputului.
- Ce e cu tine, Eva ? Te-ai indragostit ? Esti proasta ? Chear vrei sa-l accepti in viatat ta ?
-Ce stii tu despre el si zimbetul lui ? Zimbeste mereu draga, zimbeste...
- Esti nebuna ? Nu vezi ce incruntat este ? Coltul gurii atirna in jos...acesti oameni sunt rai. Nu cumva ...? Si asta tu numesti zimbet? Barbaul asta priveste de sus, cu dispret, oare chear eti oarba? Si are un caracter departe de a fi dulce...
- Cred...da...dar nici nu mi-au placut barbatii dulici, de parca unsi cu miere...
- Bine, dar...
- Taci, draga, taci. E formidabil zimbetul lui.
Seara ma culcam cu gandul la Barbat, netezeam cu degetul zimbetul...zimbeam si eu fericita si adormeam linistita. Ca sa visez apoi acelas vis nopti in sir : eram impreuna, fericiti...dar...la un moment dat Barbatul disparea, eu il cautam cu disperare, vorbeam in vis , ii lamuream ceva de parca era alaturi. Intr-o dimineata i-am zis : am visatun vis rau...ca ai plecat cu o alta femeie. -- -Esti bizara...nici a visa nu stii normal...viseaza ca ai caztigat " euromilionul " ar fi mai bine...
Dar dimineata ma trezeam luminata de raza zimbetului, o simteam pe fata, pe buzele mele, visul raminea in noaptea ceia cu luna gravida , iar eu ii sopteam numele atit de romantic, ce purta culoarea bucuriei.
- je t'ador...
- Taci, Barbate, taci...mainele tale spun mai putine banalitati...
- Uite m-am trezit dimineata si am vrut sa fac dragoste, iar tu nu esti alaturi...Vreau sa simt mirosul tau...
- Ai rochia mea la tine, pune-o pe perna si miroase-o...
- E tot ceva...decat nimic...
Zimbetul lui era ca un remediu pentru taote durerile, nevoile, datoriile si obligatiunele, pe care mi le asuma cu duiumul.
- Allo, jeune fille, mi-e dor de tine...
- Ei, ce-ti da prin cap ? Care fata, omule... Sunt binica, daca ai uitat...
- Nu-mi pasa cati ani ai...mi-e dor de tine... Tu esti fata mea cea tinara.
- Vino...lasa serviciu si vino...
Zi de zi, dintr-un bobocel, Zimbetul se transforma intr-un trandafir mare, frumos, cu petale catifelate...Eu pastram cu ardoare Zimbetul cela crezind, ca atita timp cat va fi Zimbetul cu mine - nu mi se va intimpla nimic rau...
Intr-o zi am observat sau mi s-a parut doar? Intr-o frintura de secunda, ca Zimbetul s-a plictisit, ca sta agatat asa...intr-o doara de un colt de gura...
De frica inima mi s-a facut cat un purice si prin minte mi-a fulgerat: s-a inceput sfirsitul... sfirsit... sit, sit... hei! S-a sfirsit? Si ? Va fi un alt inceput!!! Si...si...si...
Sa sfirsit ? Cine a hotarit ? Eu am hotarit sa nu astept sfirsitul sfirsitului. Am luat Zimbetul in palma si i-am dat drumul: zboara, pleaca, distreaza-te, esti liber...
Eu am hotarit, noaptea a hotarit, inceputul lui noembrie, ce se frasuia la geamul inlacramat cu toti pomii ce-si fring ramurile ca si mine - degetele, neintelegin unde am gresit... sit... si... si... si...
Cautam un prieten vechi, o cafea, o tigara (cand ma voi invata a fuma ?) si, "si "-rurile se pot opri, un umar pe care as putea sa plang...
-Iarta-ma, nu am timp, am de rezolvat o mie si una de probleme...
Se pierduse printre oameni umarul cald...TIMPUL...
Hai, Fato, hai in ploae, sa te spele, sa te curete de necaz si de patimi , si de ganduri, si de zimbet strein si plixititor, si de...si ...si...si...
Hai, Fato, te asteapta Moldova, te asteapta Muntii... Vezi, Fato florile, vezi-le in tine, in parul tau...Hai, Fato, luna a rasarit, i-ai purtat unduirile in parul tau , nu o supara ca e geloasa si o sa se razbune... Mai bine tunde-te, Fato, fa-ti o frezura de baitandru, moderna, schimba culoarea parului, fa-te roscata... iesi in codru, Fato, uita de toate si canta, si bucura-te de viata... si... si...
Lasa, fato, mai zimbesc si alti Barbati. Fato, poate nu trebue asa brusc sa-l smulgi din piept ? Ai smuls si o bucata din sufletul tau...caci...se contopise cu al lui...de aia e si atit de dureros...Mai domol trebue, Fato, aveai sa-l uiti la urmea urmei... Flori de aniversare, un sarut pe frunte...
Trandafirii astea, of, sunt ca o coroana...
- E noapte, Barbate, da-mi Zimbetul inapoi...esti trist?..
- Am necazuri, stii...sunt in criza singur cu mine...stii...nu stiu daca ti-am spus, stii ca...
- Stiu, cum sa nu...inteleg totul, dar...Stiu ca-ti vreau Zimbtul inapoi doar ...
- Vai, telefonul asta...nu aud nimic... Ma poti suna mai tirziu?
- Lasa...nu spune nimic. Nu vreau expilatii... Vreau sa fiu calma. Vino, Barbate, si stringe-ma in brate, mi-e dor de arsita si de frig...Saruta-ma, Barbate...Vreau Zimbetul tau ca in prima zi...
- Zi...zi...si...si...si...
- Merita o lectie...altfel il pierd...
- Pentru cine, de ce ?
- Cu ce ?
- Nu stiu...cu tot.
...
-Barbate, zimbesti numai in public. De ce ? Si mie ?
-Iar reprosuri ?
-Si acum, Barbate?.. Si noi?..
-Si tu, Femeie, si eu...si noi...la raspintie...in calea zimbetului, sa-l regasim. La sfirsit...si...
Sfirsit?.. sfirsit... si...si...
E noapte, Barbate. E foarte noapte si sunt foarte singura...Sub icoana, linga busuioc sta zimbetul tau. Amarul amintirii.
-Ce- am facut amindoi? Ce-am facut cu zimbetul in care ne-am cunoscut?
-Ti l-am dat tie, Femeie. Si l-am pierdut. De ce l-ai scos din suflet? De ce i-ai dat voe sa zboare ?
-Mi s-a parut ca-l tin in colivie, mi s-a parut ca s-a plictisit. Barbate, am vrut sa-i dau libertate...
-Si eu, Femeie, nu l-am prins...stii, serviciu...necazuri, criza...invalmaseala...
-Stiu, Barbate...stiu, sunt femeie desteapta...de aia si nu am acceptat situatia...Ti-am dat libertate... Acum fa ce vreai cu zimbetul tau...Chiear daca mi-e dor si doare...
1 Vrabiuta cazuta din cuib sau cum am revenit la Chisinau
Toata luna decembrie a tinut un frig de inghetau pietrele si crapau de ger. Vintul batea cu o putere rautacioasa, ridicand zapada si aruncand-o in fata trecatorilor, de parca ii intreba cum de se incumetau sa iasa afara ?!
Caloriferele erau abia calde.
Stam imbracata, cu un sal de lina pe umeri. Imposibil sa ma gandeasc la lucru in astfel de conditii, mi se inchegau gandurile in cap. Am deplasat fotoliul mai aproape de caldura, privirea mi s-a oprit asupra telefonului negru de pe masa sefului. Am tresarit usor cand l-am auzit sunind. Nu, nu poate fi El...El nici nu stie unde ma aflu in acest moment...nu stie ca am lasat totul balta si am evadat in Moldova...El isi cauta de viata lui si eu cu mintea mea treaza intelegeam totul, dar cum s-o imbii pe proasta inima sa nu tresara ca o vrabiuta cazuta din cuib si care te priveste cu ochii plini de durere si spaima ?
Uite din cauza vrabiutei, pardon - a inimii am fugit din Paris, lasind toate proiectele, crezind ca odata ce va ramine in urma cerul Parisului - voi scapa de toata durerea, iluziile si neincrederea.
Priveam telefonul asta si iar, si iar imi aminteam cum ne-au cunoscut...imi revenea inceputul acestui roman spontan...intr-o singura zi...chiar din prima seara em ramas la El, inebunita de ochii ca un fior nocturn .
- Ar trebui sa plec, e tirziu.
- Da, e tirziu, am promis ca te voi conduce acasa, dar uite ca e miezul noptii si maine trebuie sa ma scol la 5.30. Am o camera pentru oaspeti, vrei sa dormi acolo ? Nu te teme de mine...
-Nu, nu ma tem de tine...de mine ma tem.
- Pai...vom face astfel : usa dormitorului meu se inchuie cu cheia...
Au izbucnit in ris ...Ce vesel ne-a fost in prima seara...
- Hai du-ma acasa, te rog...M-am ridicat de pe canapea...el m-a strins in brate, mi-a apucat ceafa tunsa scurt in mainele lui, ma tot privea in fata ridicata spre el, palida ,cu ochi albastri, bretonul lung se rasfira pe frunte, cand el a suflat spre parul meu blond...M-am lipit si mai strins de pieptul lui muschios , si el...sprinten m-a sarutat dupa ureche...si cum i-a venit in gand sa gaseasca deodata locul potrivit ?- Stringand ceafa mea in palmele mari si puternice, m-a tras si mai aproape de el ...parca se poate mai aproape ?.. ca sa fie sigur ca nu-i voi scapa din bratele lui, a inceput grabit sa-mi sarute ochii, obrajii, buzele, care parca se infierbintau de la buzele lui...si fierbinteala a inceput repede a se rasfringe in cap si in tot corpul...si a otravi singele...si...si a palit in frunte ca un fulger...in coloana vertebrala si in picioare...si ele mi s-au imuiat...si am inceput a sufla indesat de la caldura si seceta...si am scos un geamat de la faptul, ca nu puteam chiar acum , in acelas moment sa-l simt in mine...si am lasat fata in jos, lipind-o de pieptul lui, simtindu-i bataile inimii...SI...Si el nu intelegea ca parul meu ii astupa ochii si i se facu intuneric deodata...Sau seceta ? Si el m-a apucat si m-a tras de par, silind-ma sa ridice fata spre el ...mainele lui erau sub bluzita mea, ma netezea, facea cunostinta cu piele mea, apoi m-a impins spre dormitor...apoi...cea fost apoi !
Oare a uitat cum miroase piele mea? Cum rasufla? Cat e de moale si gingasa, cum se zbate la timpla vina albastra? Cum mi se infierbinta palmele- reci la inceput de mingaere, cum mi se inrosesc urechile fara cerceicare i-ar incurca sa mi le sarute, cum ma imping spre el cu sanii, cu picioarele, cu burta - as intra in el cu totul...Si el inceteaza sa mai gandeasca, fiindca alaturi de mine - ce ganduri ? Doar cum sa ajunga la pat...Si la ce bun cuvintele ? Ce pot exprima cuvintele astea prostesti? Dar eu doream cuvinte...Isi pierdea ratiune in cautarea patului, dar e buna si masa de la bucatarie, si covorul din salon...Si asta imi placea si ma innebunea...sa-l ee dracul !!! Uraciunea ce este el ! Cum poate trai acum fara mine ?
2 " Agentie pentru reglarea problemelor confidentiale " sau cogneacul le rezolva pe toate
- Ei, Eva, trezeste-te si canta - Iura ma privea de sus.
- Ce este ?
- Ai rezolvat toate problemele ?
- In frigul asta iti ingheata si creerul.
Biroul unde lucram se afla pe strada Miclea, in spatele primariei. Doua odai: anticamera si biroul sefului. In anticamera se afla Viorica, secretara- o copila frumoasa foc. Ma intrebam ce face aici, in biroul asta prafuit, cand locul ei este pe podium, la difilari.
Seful firmei- Vlad Frumusache, zis de angajati " Frumosul " era un aventurier si un lenes nemaipomenit, iar numele de familie i se potrivea ca saua pe spatele unei vaci. Dar capul ii lucra bine. Si-a inregistrat ,,firma,, nimind-o " Agentie pentru reglarea problemelor confidentiale " - incearca si te descura despre ce probleme este vorba...
A inceput lucrul cu citiva fosti politisti, dar nu a mers, apoi l-a gasit pe Iurie, un baietandru cu studii in informatinca, vorbind cateva limbi streine, care a lucrat pentru ministerul apararii, dar a plecat fiindca nu se impaca cu sefii si nu putea sa se trezeasca des-de-dimineata... E tot un rezon, nu ?
Vlad imi era fost coleg de armata, il stiam de cand lumea, se pare ca inca inainte de Afganistan, dar acolo mi-a fost sef de sectie.
Intoarsa la Chisinau, incercam sa-mi fac un tilc aici. Cu putinii bani ce ii mai aveam imi petreceam timpul, incercind sa le dovedesc birocratiilor ca trebuie sa-mi intoarca pensia de militar, si daca nu vor sa-mi plateasca pentru cei patru ani cat am fost lipsa - sa mi-o dea de acum inainte, amenintindu-i cu justitia...Parca ii poti speria pe aia cu ceva...
Noptile nu puteam dormi de atitea ganduri si de obicei pe la vre-i doua intelegeam ca am doar doua solutii pentru al ademeni pe MORFEI- ori o pastiluta de somn, ori un cogneac si adesea cantarul se apleca spre bautura. Apoi mi se fcea o jele de mine...viata pierduta si fara sens. Parisul departe ca o alta planeta, pierna numai boturi si doar dupa al doilea pahar totul incepea a se colora in roz...
Uite asa intr-o ora fericita l-am intilnit pe Vlad care, cred ca tot suferea de insomnie in noaptea ceia, ca altfel ce avea sa faca la miez de noapte intr-un bar? Bausem al treilea phar si gandurile mi se facuse clare si deacum eram sigura: viata e fromoas, totul va fi bine si la vara cald, eram gata sa platesc pentru bautura, cand cineva mi-a pus mina pe umar si un glas ca din tun m-a intrebat:
- Ai baut de bucurie sau ai vre-o tragedie in viata personala?
- Inca nu am inteles, daca-mi mai dai comnda de un cogneac- mi-a fi mai clar.
- Te prefaci intr-o betiva...
- Ei nici chear asa.
- Lasa prostiile, fato, esti la Chisinau de catea saptamini si nu te opresti de cutreerat barurile. Te astept maine dimineata la biroul meu, acum platesc eu bautura si- acasa, ne-am inteles?
Dupa noaptea nedormita imi era greu sa ma ridic din pat, dar daca am constatat ieri seara ca viata e frumosa si se merita s-o traesti... Am deschis ochii si am inteles ca cam m-am grabit sa ma trezesc. Am privit in pod si ala nu stiu de ce a inceput a se roti...si lustra risca sa-mi cada in cap. Am inchis pleaoaptele si rotatia a incetata. Nu vi s-a intimplat nici o data asa ceva ? Nu va cred, poate nu ati baut o sticla de cogneac la seara? Incercati si ve-ti vedea asa mister dimineata. Tinindu-ma de pereti am ajuns in bae si m-am oprit in fata oglinzii. Privirea lunga nu m-a bucurat cu nimic. Cata cosmetica ar trebui sa folosesc azi pentru a acoperi prostia din nopate trecuta? Un dus rece m-a intors la relitate, nu pot suferi apa rece, dar e o metoda buna de pedeapsa. Cremele astea sunt bune, dar nu chear magice ca sa acopere tot cogneacul baut, dar ma voi stradui sa arat bine, m-am saturat sa ascult complimente spuse cu bucurie, ca Franta strica oamenii si ca arat ca bunica mea la trei zile inainte de morte. Trebue sa ma abtin de la bautura, mi-am zis uitindu-ma la imaginea mea de partea cealalta de oglinda, in speranta ca voi asculta sfatul unei femei destepte.
Dupa un dus rece si altul fierbinte, in companie cu tot felul de borcanase, fon de ten etc, etc, am inceput chear a admire ceia ce am vazut, si am zimbit cu optimizm.
Frumusache sta la masa tinind capul chel in palme cu degete rasfaiate cand am intrat la el. M-a privit cu jele...sau dispret ? Cine sa-l stie, caci avea ochii de un albastru sters si nici o data nu intelegeam ce vrea sa spue privirea lui.
- Vreai o vodca ?
- Nu, nu beau.
- Demult ?
M-am uitat la ceas :
- Deacum vre-o cinci ore.
- Aliluia! Atunci sa te prezint colaboratorilor mei.
A deschis usa si i-a zis secretarei sa-i cheme pe toti subalternii in cabinet.
- De azi avem un nou colaborator...este Eva, dar nu acea din Biblie...e mai sucita si mai inteligenta, cu toate ca dupa parerea mea inteligenta la femee...
Viorica a aruncat spre sef cu un caiet, ce-l tinea in mana...Se vede ca nu a facut armata fata asta si ca-si permitea cam multe...
- O cunosc inca de cand era maica fata mare ...continua seful ringind intr-o doara - este cineva...cineva...dar nu are nevoie nici de recomandatii... s-o ascultati ca stie treaba...
Asa a inceput serviciul meu.
Azi imi era trist, era timpul sa merg acasa, dar nu ma puteam trezi din amintiri.
- Allo !!
- Doar de cantat mi-a mai ramas...Privirea mea a trecut prin el, fara sa-l vad.
- Ai pus lumea la cale ?
- Da, cum sa nu...Vorba Lenutei...sa arzi chiar ca un pai- ce, asta-i trai ? ?
- Ce e cu pesimismul asta ? E tirziu, hai acasa...
- Acasa, acasa...care casa?
Afara era intuneric. Vintul plictisit de singuratate s-a repezit spre mine bucuros, crezind ca pot sa-i fiu partener de joaca, a ridicat de jos o portie de zapada si mi-a aruncat-o in fata, stricandu-mi dispozitia si mai mult. Am ridicat gulerul mare de blana si deodata mi s-a facut dor de o tigara.Am scos-o din genta, am motolit-o intre degete, am mirosit-o si am pus-o la locul ei.
M-am oprit din mers si mi-am vorbitt: Ce se intimpla, fato? Totul va fi bine...vei vedea...Arunca prostiile din cap si mergi inainte...Inainte...M-am pornit spre statia de microbuse, incercand sa ma ascund in dosul caselor de vantul rece. Totus e placut sa discuti cu o persoana inteligenta! Am vorbit cu mine insumi si...voila, mi s-a facut mai usor pe suflet...Imi venea sa injur, sa strig, sa urlu...asa un dor m-a apucat iar...Hai, nu turba !
3 Situatia mea deplorabila sau un avans de sapte mii de euro
O masina mare si neagra a trecut pe alaturi si s-a oprit la cativa pasi de mine. Usa din fata s-a deschis si a coborit un barbat, incercand sa desluseasca numarul de la coltul casei. " Ce timp, bre, ce timp " a boborosit omul sub nas - Iata inca unul caruia ii place sa discute cu sine insusi. S-a apropiat de mine si m-a intrebat :
- Nu stiti cumva unde se afla restaurantul " ANTRACT " ?
- Ba da, nu e departe, pot sa urc cu dumneata ? Ca tot intr-acolo merg. Nu ati gasi pe altcineva care ar cunoaste mai bine restaurantele din Chisinau.
Domnul era de acord, cum sa nu...
- O femeie asa de eleganta...urcati, cu placere, poate chear vom lua masa acolo.
Ce compliment dragut. Parca o melodoe frumoasa mi-a trecut prin urechi! Caci in ultimul
timp numai porcarii ascult despre mine .
M-am asezat pe bancheta din fata si am explicat cum se poate de ajunge mai repede. Pai si era la doi pasi...Ajungand linga teatrul " Vasile Alecsandri ", i-am sugerat sa opreasca automobilul. Usa din spate s-a deschis si a coborit o Madame in blana alba pana la pamint. Ah, ce balna...si un miros de " Chanel "...cam insistent, nu foloseam ecest parfum, era prea clasic pentru mine, dar mirosul imi era cunoscut. Cum de nu mi-am dat seama ca mai era cineva in masina?! Eva, Eva ce-i cu tine? Imbatrinesti? Ti-ai pierdut spiritul de observatie? I-am multamit soferului, apoi el mi-a multamit mie...Si tot asa cateva minute, dar el nu si-a repetat invitatia sa luam cina impreuna si eu nu i-am amintit de intentia de adinioara.
Acasa, in cutia postala am gasit o scrisoare. Am intrat la bucatarie, mi-am turnat "martini", l-am inghitit ca si cum ar fi fiind vodka, iar eu- rusoaica. Sa ma fi vazut Paul...
M-am asezat intr-un fotoliu si am deschis plicul. Dracie! A cazut un cec de sapte mii de euro si zece bancnote de cate o mie de lei. Le-am lasat pe masa, m-am ridicat si am inceput sa masor odaia cu pasi largi. Apoi iar am intrat la bucatarie, mai aveam nevoie de bautura, de ceva mai simtitor - cogniak. M-am rafuit si cu asta dintr-o inghititura si m-am intors in salon. In plic mai era o scrisoare:
" Salut, Eva. Stiu ca ai revenit acasa si ca lucrezi pentru Frumusache. Am nevoie de ajutorul tau. Nu stiu la cine sa ma adresez...te cunosc demult si te cred prieten. Am impresia...ba nu, sunt increzut ca viata mea este in primejdie... La moment esti unica persoana in care am incredere. Si mai stiu ca esti intr-o situatie deplorabila...de aia iti trimit un avans. Te astept la mine sa discutam...Nu-i spune nimic lui Frumusache, sa vorbim intre noi mai intai si apoi vom decide. Nu ne-am vazut demult, dar eu am ramas acelas : prietenul tau - Vasile Furdui. "
Clar ca buna ziua...Acum tot Chisinaul este la curent cu " situatia mea deplorabila ". Ca am venit de la Paris fara nici un ban. Sunt o fiinta pierduta in ochii lor ! Cum asa - sa stai la Paris, sa nu agati nici un francez si sa te intorci saraca( vorba clasicului : dar si sarac ca in anul acesta , ca in anul trecut, ca decand sunt, niciodata n-am fost) la Chisinau...Aici cum se fac calculele : daca primesti 1500 euro pe luna, apoi intr-un an ai 17 mii, iar in patru ani...Voila toata aritmetica! Si nici chiria nu e socotita, nici mincarea, nici impozitele ....Si sa vii dupa patru ani cu curul gol la Moldova...Ah-la-la !!!
M-am ridicat si m-am oprit in fata oglinzii:
"Nu cred ca m-am schimbat spre rau...Da, am slabit, dar se merita...Si daca singura nu ma voi lauda...apoi de la cine sa astept? Toate cunostintele zic ca am imbatrinit, ca nu trebuie sa slabesc, ca uite nasul s-a facut mai lung, ca uite ciarcanii sub ochi...invidiosii !"
Din oglinda ma privea o femee de statura mjlocie, de virsta mijlocie...totul era mijlociu...doar tinuta...si frezura prea curajoasa pentru Moldova...Si imbracamintea...si ciarcaniile sub ochi...Dar ele sunt de patru luni, nu de patru ani...si vor trece...cum numai il voi uita pe Paul- totul va trece...Si va veni un nou Paul...Ei, unde e problema ? Nici o problema... "
Am pus banii si scrisoarea in geanta, am schimbat blana pe o scurta, am inchis usa si m-am pornit pe ospet...la fostul tovaras de arme si la prietenul meu cel bun, pe care nu l-am vazut de multi ani...Si daca un prieten cere ajutor...de ce ar trebui sa-mi trimita bani ? Ne-am cunoscut cu o mie de ani in urma, in alta viata, la Cabul.
5 Aerul de munte sau ce inseamna cuvintul " duh "
Cum am nimerit in unitatea de la marginea Cabulului- este o istorie aparte. Dar a fost bine, fiindca acolo mi-am facut in sfirsit prieteni. Vasile Furdui era seful sectiei medicale , in grad de locotenet mejor. Tinar dar cu o autoritate pentru profesionizm, seriozitate si dragostea cu care isi indeplinea functia. Avea tinuta de un student, btun, cu ochii maro intunecati ce pareau tot timpul tristi, chear sic and zimbea, pot spune mai inalt decat statura mijlocie, uscatel si vinjos. Din vorba in vorba, zi de zi am ajuns sa ne stimam reciproc si sa ne imprietenim. Alt compatriot era Vlad Frumusache, care ajunsese maior si vice sef al Statului major. Asta avea o frunte bombata, deja parasita de parul blond-spalacit, cu macsilarul patrat, inalt si osos, de parca nu crestea carne ape el. Locuiau intr-o camera, rar cand erau in acelas timp in unitate, ba unul, ba altul se aflau inafara, pe campul de lupta. Dar eu - zilnic in odaia lor, fugind de ochii lumii, acolo unde nu puteam fi gasita, cu o carte sau scrisorile primite.
Prima mea operatiune de lupta a fost un esec pentru mine. Asa credeam eu. Batalionul nostru trebua sa mearga inspre Bagram sa inlocuiasca unitatea de infanterie, care statea pavaza de-a lungul drumului intre Cabul si Bagram. Vasile era dus in Statul major al Armatei Patruzeci, deaceia in repezeala si invalmasala ca medic al batalionului am fost trimisa eu, care inca nu mirosisem fumul de obuze. Aventurista cum eram, iubitoare de risc, m-am bucurat, stiind ca Vasile nu mi-ar fi permis. Riscul este si el o bucurie, este ceva...piparat, fierbinte, ce nu se compara cu alte sentimente. M-am situate cu toate gentile medicale in al treilea BTR, coloana a pornit, eram vesila si fericita ca am iesit de dupa sirma ghimpata a unitatii militare, numita" Teplii Stan", adica LAGARUL FIERBINTE. Dece fierbinte? Statea la intrarea in Cabul si de cate ori incercau modjohezii sa atace capitala, aceasta unitate le statea in cale si luptele pentru poarta orasului erau prea fierbinti.
Era o zi de primavara timpurie, mai bine zis sfirsit de iarna. Ajungand la pozitii, ne-am schimbat cu locul, cu vorbe, cu impresii. Pe cei ce plecau ii interesa baia fierbinte, albituri curate, ducanul, adica magazinul cu Tatiana, o uriciune de prin Ural, dar imbracata in fusta scurta, cu picioare groase si paroase- ma miram tot timpul, de ce a infrumusetat-o maica-sa cu o asa blana? - dar cu ifose, fiindca ii tinea pe toti in pumn cu dificite si cu vice comandantul, care nu intorcea nasul ca o cartofa de la corpul ei vesnic mirosind a sudoare.
Medicul pe care-l schimbam, un locotenet de origine armenina- ei si daca- cititi si invidiati, dupa Maiacovskii- sunt cetatean al Uniunii Sovietice - m-a intrebat ce caut aici, de parca nu e bine in unitate. E bine, am zis eu, dar vreau libertate...Hai-ha, sa nu obtii alta sirma ghimpata. Ptiu-ptiu, sa nu fie intr-un ceas rau. Masina medicala sta in dosul unor pereti de lut- duval, cum se spune in limba lor. Candva aici era un satuc ca multe altele, dar de cand au venit sovieticii au distrus toate satele de-a lungul drumului ce vine dinspre Bagram, dar si alte sate, sa nu le incurce sa mearga cu coloanele, sa nu fie atacati pe neprins de veste. Tot una erau atacati, impuscati, lupta mergea de noua ani si nu se stie cand se va termina si cand vom pleca acasa. Ca e un razboi stupid- au inteles toti, chear cei mai crinceni comunisti, care au treaba cu revolutiile din toata lumea, dar cand va hotari Gorbaciov sa ne aduca acasa- inca nu se stia.
Eu respiram aer curat de munte, priveam verdeata viilor care-mi aminteau de Moldova, cu alte cuvinte- duceam viata de lux. Luxul a durat pana la vre-o ora paisprezece, cand cei ce stau in virful muntilor au transmis, ca spre linia noastra de aparare se indreapta un detasament de modjahezi. Comandantul nostru era Vlad Frumusache, el a si hotarit ca sa merg eu in locul medicului de camp, sa nu-l sachii mai mult cu intrebarile ce se petrece inafara unitatii. Credea ca nu se va intimpla nimic rau cu mine, cat voi fi sub protectia lui. Deci Majorul Frumusache a sunat la comandant si i-a trimis informatia. Nu stiu ce sfaturi pretioase i-a dat colonelul Mesneakov, dar Vlad l-a chemat pe locotenetul major Litvinov si i-a zis sa-si aleaga treizeci de persoane si sa mearga in intimpinarea detasamentului de afganeji. Litvinov i-a spus ca fara medic nu va face nici un pas. Si nu l-a acceptat pe ostasul- sanitar. Ce era de facut ? Mi-am luat cele necesare si am trecut in blindata lui Livinov. Nici nu mi-a venit gandul sa refuz, imi era frica totdeauna sa nu par lasa in fata oamenilor, acea frica era mai mare ca frica de frica. Inca in copilarie ma bateam cu baetii pina la singe, nici durerea nu simteam, dar sa par o lasa- nu, nici o data. Chear daca stiam ca voi avea discutie cu tata, dar discutiile ci tatal meu erau scurte, dar dure- cureaua, o nuia, cu ce avea in maina si nici nu alegea.
Asa ca nici nu s-a terminat vorba intre cei doi ofiteri, eu eram deja in masina blindata si gata de drum. Nu, nu era chestia de patriotizm- care patriotizm, Domnule! Patriotizmul meu a ramas in Moldova si ma astepta acolo cuminte.
In drum nu ni s-a intimplat nimic. Am ajund intr-un sat parasit, pe jumatate ruinat. Un satuc imprastiat intre stinci, distrus de razboi, de doua parti ai unei rapi roasa de suvoaele sfirsitului de iarna, cat mai tinea zapada din virful muntilor, apoi raminea doar un piriias de apa rece de munte, de-ti strapungea dintii, adapand cateva zeci de familii, care locuiau aici inainte de fi distrusi. De catre sovietici ? De catre ai lor ? Cine stie...de razboi. Un satuc de mizerie, dar era viata lor, destinul lor. Si noi, ostasii maretii Uniuni Sovietice, am intrat in satul asta ca intr-o morga, am intrat in casa, ce trebuia sa-mi serveasca ca ascunzis pentru un timp scurt ca intr-un mormint. Si cine stia atunci ce se va intimpla...
Se apropia sfirsitul ocupatie noastre in Afganistan, iesirea era inevitabila, vorbele circulai ca uite in luna martie, ca poate in aprilie, dard in Djelalabad deacum au inceput a scoate unitatile rusesti. Soldatii se impotriveau ordinilor ofiterilor, iar pe astea ii preocupa doar dorinta de a gefui, de a acumula inca ceva la gospodaria lor. Armata afgana supusa puterii de stat nu prea se impacau cu sovieticii, asteptind plecarea lor si nu intelegeai cui servesc militarii, ziua parca erau cu cei de stat si cu sovieticii, dar...nici nu incearcati sa-i intelegeti. Fara rost. Inchideau ochii si urechile la sfaturile conselierilor. Timp de zece ani mai exista o armata - cea a conselierilor. Pe linga fiecare serviciu a unitatilor militara a Armatei Afgane erau trimisi specialisti sovietici, care ii controlau si-i indrumau pe astea cum sa lupte. Le dau armament si specialistii ii invatatu cum sa minuiasca armele. Nicidecum nu erau in securitate acesti ofiteri-conselieri. Toti erau sfirsiti de vlaga acestor noua ani de razboi, povara unei datorii plictisite, in care nu mai credea nimeni.
Ne-am dispersat in grupe si am ocupat pozitii in cele doua case in ambele parti ale drumului. Vre-o cativa soldati s-au stabilit intr-o cladite mare, poate fusese candva un gragd pentru vite sau un ambar.
Asteptarea era grea, dar spre amurg au aparut primii afganeji imbracati in negru si inarmati. Era clar ca buna ziua ca sunt veniti pentru sufletele noastre. Litvinov a dat ordin sa fie luati fara galagie, dar...cred ca ei se asteptau la orice, deaceia s-a inceput o mare harmalae. In urma acestei echipe veneau altii, dar multi si bine inarmati, asa ca in cateva minute se cutremurau muntii de impuscatiri. Primii s-au avintat in lupta, strigand " Allah- Acbar ", de parca erau hipnotizati. I-au oprit repede mitraliera si Calasnicov.
Afara totul pocnea, suera, tremura. Usa si ferestrele se zguduiau sub violenta nemiloasa a impuscaturilor.
Numai cum au cazut ultimii atacatori, au inceput a impusca cu aruncatoare de grenate si in vre-o jumate de ora din casele de pe marginea drumului ramase-se doar ruini. Aparuse primii raniti, dar ma ispraveam repede. Am uitat sa va spun? Ma temeam de singe...Cum numai vedeam rana- mi se urca un ghem in gat si ma inadusea, val dupa val de voma, dar asa era la inceput, apoi totul mergea struna.
Imi amintesc prima practica la chirurgie...Venisem in sala de operatii cu colegii de grupa, medicul chirurg ne-a prezentat bolnava- o femeie de peste cincizeci, culcata pe masa de operatii, burta lasata in doua parti, iesita din maluri...si cum a inceput pregatirea de operatie, cum numai am vazut scalpelul in mina chirurgului, eu, curajoasa si luptatoare...am lesinat. Cand mi-am revenit mai auzeam strigatele medicului- s-o stropiti cu apa rece, sa-si revie si s-o aduceti inapoi...Ca fac din ea nu chirurg- patomoanalog. De parca eu am vrut candva sa fiu chirurg...Mie nici medicina nu-mi pacea...Dar...Bea Gheorghe agheazma.
Uite la ce ma gandeam...la prima practica de chirurgie, acum cand trebuia pansati ranitii. Dar asta nu-mi incurca, mianele mele stiau treaba. Aveam deja si morti.
Deci, noi, care am venit sa-i luam in plen pe afgani, am cazut in cursa. Si zdravan, aveam o speranta ca vom fi ajutati, o echipa ramase-se in vagauna nu departe de satul unde mergea lupta, dar cum sa se apropie ei pe teren curat de noi? Ca ei nu stiu de " Allah- Acbar " si nu sunt gata sa-si faca singuri harachiri. In ruinele de pe marginea drumului am ocupat pozitie de aparare in cerc, caci impuscaturile veneau din toate partile, am fost inconjurati. Cei din ambar nu dau semne de viata, se vor implica mai tirziu. Cand ? Cand noi vom fi impuscati cu totii ?
O granata a pravalit peretele dupa care eram ascunsa cu gentile mele, pansamentele si altele si acum nimerisera sub ruini. Am inceput a le scormoni de sub lutul cazut, bine ca nu au case din piatra afgnii astea. O schija din aceias grenata a smuls din umar maina sergentului Golubet. Am incercat sa-l pansez, dar el m-a palit cu piciorul si continua sa impusta din mitraliera, dapa cateva secunde am vazut ca i s-a inclestat dreapta pe tragaci, dar nu mai era in viata. Ce fac cei de la pozitie ? Nu a reusit soldatul de la transmisiuni sa le trimita informatia despre situatia noastra ? Imposibil. Si nu poate Frumusache sa ne lese asa, fara ajutor.
Ne bateam cu inversunarea condamnatilor la moarte. Duhii - asa le spuneam in Afganistan modjahezilor, poate de la cuvintul " duman ", poate de la cuvintul rus " duh ", adica " suflet ", caci apareau din nicaeri pe neprins de veste ca niste fantome.
Cei din ambar au inceput a impusca. Asta pentru a ne da ocazia sa ne retragem. Unde? Spre cimitir, sa ne ascundem dupa movilele mormintelor. Ori sa nu aiba mult de lucru, cand ne vor ingropa. Sergentul Mihailov inpusca spre afganezi cu rachete de semnal, stringea grenatele si armele celor morti. Lupta dura mai mai mult de patru ore. Practic toti erau raniti. Nu mai aveam nici pansamente si nici antibolici. Rupeam albiturile si pansam, taiam in carne vie, fara sa aud gemetele si strigatele barbatilor. Nu se va sti nici o data toate durerile si agoniile din noaptea asta. Si cum sa le discriu. De unde sa iau cuvinte ? Eu, care inventam doar cuvinte de dragoste...
In urechi - doar un vuet, nu disluseam nici un sunet. Ce sa fie ? Am incercat sa-mi sterg sudoparea de pe frunte, cand am coborit miana am vazut ca e plina de singe. Cred ca de la ranile altora, dar de ce-mi vueste capul ? De oboseala si de ce inca ? Nu, nu de frica, chear nu o simteam. Doar o oboseala imensa si dorinta de a dormi. Litvinov tiria pe cineva spre mine, apoi am vazut ca era sergentul Mihailov, locotenetul major imi zicea ceva, vedeam dupa buze, dar nu auzeam nimic, numai vuetul si apoi a mai aparut un suerat. Sergentul era ranit la piept. Cu ce sa-l pasez- m-am gandit cu indiferenta. Dar ce e cu mine, Maica Domnului ? Numai indiferenta nu am fost in viata asta. Atunci? Am mai dus odata mine spre timpla, unde sudoarea curgea siroae si-mi acoperea ochii. Aga, tu-ti gura matii de viata- nu era sudoare- era singe, abea acum am inteles ca sunt ranita, iata de unde vine vuetul si somnul...
Asa ma ademenea somnul intr-o iarna, eram inca copila de vre-o sapte ani, cazusem in Rapa cea mare de la marginea satului su nu puteam urca, ma necajeam, nimeni nu-mi auzea strigatele si am hotarit sa ma odihnesc. Gerul era sub treizeci. Si mi se facuse somn, zapada ma invelea si mi se facuse cald. M-a gasit canele nostru, Ursu, m-a trezit si ma tiria, si ma musca, si latra...Dragul de el.
Ceialalta echipa, ce se ascundea in ambar a deschis foc cu mitraliera si aruncatoare de granate, sub focul lor, dar si al modjahezilor, un fos incrucisat, am inceput a ne retrage spre cimitir. Am ajuns doar eu cu Litvinov, apoi doi ostasi ce nu le cunosteam numele, dar si un moldovean de la Donduseni, cu numele Andrei. Si era intreg-intreg, fara nici o atingere de schiga sau gloante. Nascut in camasa baiatul asta, si fiindca era moldovean, si faptul ca nu era ranit m-a bucurat mult. Am crezut ca voi raminbe si eu in viata. Mi-am amintit deodata si de copiii mei. Proasta de mine, abea acum m-am gandit ca puteau ramine orfani, pe minele parintilor mei batrini...Ce animala de femeie sunt eu? Mi-am facut cruce, am luat automatul in mina si mi-am zis ca trebue sa ramin in viata cu orice pret. Andrei mi-a propus sa ma panseze, avea el un un pansament pe care nu l-a folosit. I-am permis, caci nu mai vedeam de la singele ce-mi curgea suvoae.
Si totus cei din vagauna au gasit modalitate sa ne ajute. Nu au venit spre locul de lupta, i-au gasit pe afganii ascunsi in alta vagauna in asteptarea echipei lor, i-au omorit, s-au urcat in blindatele lor si au aparut fara probleme, astea crezind ca le vine ajutor si nu si-au vazut moartea. Cand am strins toti ranitii si mortii, i-am urcat in masini, de dupa cotitura au aparut si blindatele de la pozitia principala. Din prima a sarit Vlad si a alergat spre mine. Pentru prima oara l-am vazut emotionat. Ne-am intors la pozitiile noastre spre dimineata, ziua se ingana cu nopate. Ne asteptau si helicopterele, care ne-au dus la spitalul central al armatei patruzeci.
Nu-mi prea amintesc multe despre a doua zi. Sala de operatie, anestezie, sonm...Si o imensa durere de cap. Cum poate sa doara asa de tare osul asta ? Sau creerul ? De unde...daca aveam creer stam acasa si-mi cresteam copii. Poate asta si ma durea? Vasile a aparut peste o zi, dimineata, cu un buchet de flori. M-a strins la piept si plingea incetisor. Lasa, baiete, totul va fi bine. Nu-mi placea sa vad barbnati plingand. Am plecat in unitate peste doua saptamini. Timpla inca imi era acoperita de pansament, dar ma simteam binisor. Daca credeti ca am venit cumintita in unitate sa citesc sau sa stau intinsa in pat- va gresiti. Vasile mi-a dat concediu medical pentru zece zile, le-am spus ca plec in statul major al Armatei, la o prietena, care va avea grija de mine. Vlad a luat o masina, pe Andrei si inca un moldovean, Dan si m-au dus spre seara la aeroport. Avioanele sovietice circulau numai noaptea. Colonelul Nighin m-a urcat fara multe probleme intr-un AN- 24 si in doua ore am aterizat in Sindant, unde ma astepta iubitul meu , colonelul Cazarov. Ce sa va mai spun? Despre asta a fost deja in alta carte.
Peste o saptamina m-am simtit rau, rana a inceput a se inflama. Mai aveam ceva timp si nu vroiam sa parasesc Sindantul, bratele si ochii lui Sasa nu-mi permiteau sa plec la Cabul. Cand s-a inceput febra Cazarin m-a suit cu forta in primul avion si acolo, intimpinata de Nighin, am fost dusa in unitate spre dimineata. Santinela mi-a permis sa trec, am batut la usa lui Vasile, spre fericirea mea era in camera. M-a apucat de o mina si ma adus la sectia medicala. Ce durere am tras cand mi-a scos bandajul- am stiut nu numai eu, ca stirgam ca in gura de lup, am trezit toti bolnavii. Vasile mi-a comunicat ca trebue sa fiu urgent operata. I-am zis s-o faca, ca e mai bine ca la spital. Nu esti tu medic militar? Nu stii a tinea scalpelul in mina? Nu m-a ascultat prietenul asta al meu, a chemat soferul, l-a luat iar pe Andrei si m-a dus de urgenta la spitalui principal al armatei patruzeci. Si iar- anestezie, iar febra, iar dureri nebune. Iar Vasile cu flori.
6 Intilnirea cu prietenul sau fara " omor " nu ar fi detectiv
Am oprit un taxi si in jumate de ora stam in fata unui bloc de elita de la Buicani . Apartamentul lui Vasile era la etajul doi, usa intredeschisa mi-a permis sa intru fara sa sun, fara sa-mi scot manusile. Din coridor o usa ducea spre salonul intunecat, intretaiat de o raza de lumina, ce venea din alta camera, poate din biroul de lucru.
Am dat sa intru si...l-am vazut ... intins pe podea, parea mort. Fata ii era inca calda. La ceafa avea o rana, din care inca mai curgea singele... Imi inchipuiam nitel altfel intilnirea cu prietenul.
Judecand dupa pozitia corpului, cineva a impuscat din cealalta camera, paralela biroului. Am deschis usa si am aprins lumina - era sala de baie - mare si alba.
M-am asezat in fotoliu si iar am scos tigara - ca si afara cu cinteva ore in urma.
Eram sigura- Vasile a simtit ca-l paste un pericol, nu degeaba mi-a scris si mi-a trimis o groaza de bani.
Si ce sa faci acum , Eva ? Aveam doua solutii - sa las totul cum este si sa plec acasa, manusele mai erau pe miini nu am atins nimic cu degetele ...
Cu ce puteam sa-l ajut ? Doar sa-mi mai adun problemele, care si asa ma urmareau mereu. Acum trebuie sa sun de la o cabina politia si - acasa, un git bun de coniac, o baie ferbinte, o plapuma calda si sa adorm... cu gindul la Paris ...
A doua cale e mai primejdioasa, dar e posibila .M-am mai uitat inca o data la corpul neinsufletit a prietenului. Mana dreapta se intindea spre mine, de parca ma saluta, inima mi s-a strins ca un purice si asta m-a facut sa aleg a doua cale.
Mana lui Vasile ma indemna sa-mi vir nasul mei slabit si lung in aceasta afacere. Si ce daca e mort- totuna are nevoie de ajutorul meu, el, Vasile de cite ori m-a ajutat acolo, in Afganistan ...
Ceasornicul a batut, m-a facut sa tresar. M-am ridicat si m-am aplecat spre corpul ce zacea pe podea. In buzunar am gasit un jeton de la restaurantul " Antract ", in rest- nimic nu mi-a atras atentia. Ridicindu-ma am socotit distanta de unde a fost efecutata impuscatura. Am observat ca firul de telefon era taiat. Pe calendarul de pe masa era scris : ora 23 - intilnire cu avocatul Zgircea. Am scos scrisoarea din geanta si am pus-o alaturi de calendar, scrisul parea diferit. Usile de la biroul de lucru erau deschise, sertarele pustii, doar in cel de sus era o singura poza.
Deodata am auzit sirena masinii de politie - dracia dracului - asta ar fi buna, sa dau ochii cu politia. Am pus poza din sertar in buzunar si am iesit din apartament. Ar fi fost o prostie sa cobor, sa dau cu nasul in politie, deacea am urcat in speranta ca voi gasi o usacu iesirea spre mansarda. Bine ca lasasem blana acasa si eram imbracata intr-o scurta usoara. Da de data asta mi-a mers, usa spre acoperis s-a deschis usor si am intrat in mansarda casei. Ce liniste! Am mers prin intuneric tinind minele intinse, cu degete raschirate in fata mea ca sa pot achipui obiectele intilnite si sa ma deplasez in intunericul asta spre celalat capat al mansardei. Am dat de o usa, am incercat s-o deschid- iar mi-a mers, fara prea mult zgomot am coborit si am iesit in celalalt colt al cladirii, de unde m-am ivit incet- ce se se intimpla acolo linga scara lui Vlad? Podul casei cu toate comoditatile: si scara de securitate pentru pompieri- coboara si sie cine vrea. Si felinare cu lampi nesparse.
La usa scarii erau doua masini si cativa politisti. Am luat-o incetinel in alta parte, caci nu aveam treaba nici cu casa asta, si nici cu politia...
Vintul s-a mai ogoit. Paseam incet, plina de ganduri si multumita ca am evitat sa ma salut cu politia. Am intrat intr-un bar, chiar de la coltul casei mele, m-am asezat pe un scaun inalt si am cerut martini. In sala erau cateva masute, la care stateau cu halbe de bere vreo patru barbati chercheliti, iar mai in colt- cateva fetiscane machiate chicotind si vorbind tare - faceau ochi dulci barbatilor. Necatind la ora tirzie veselia era in toi.
Nu mi-ar fi placut sa stau singura in casa acum cu gandurile mele negre. Trebuia sa iau o decizie, sa-i spun sau nu lui Vlad despre aventura din noaptea asta. Cand am cotrobait prin buzunarele lui Vasile am simtit ca hainele erau reci si jilave - numai ce s-a intors acasa? Si era fara masina? Jetonul de la restaurant... De ce a venit acasa fara mantou? Si usa apartamentului intredeschisa... De ce ucigasul a lasat usa deschisa? Doar putea atrage atentia si corpul putea fi gasit repede... ei? Gindeste, Eva, gindeste!!! Ce sa insemne asta- ca ucigasul nu este un profesionist ? Dar arma?
Sa zicem sa ucigasul a deschis usa cu speraclu si s-a ascuns in baie. Vasile a venit mai tirziu, a deschis cu cheia fara sa stie ca era asteptat, nu a inchis usa fiindca avea de gind sa iasa din nou, doar trebuia sa ia ceva din apartament, a aprins lumina ... si a fost impuscat pe loc...pina aici totul era clar, dar mai departe ? De ce ucigasul a plecat indata? Doar cauta ceva? Toate sertarele erau ravasite. L-au speriat pasii mei?! Usa era intredeschisa si la acest etaj doar o usa - a lui Vasile.
De ce a fost taiat firul telfonic? Ceva ma nelinistea ...Ce?
Mirosul de parfum: Chanel! Bizar... bizar ... a doua oara in seara asta. Si inca ceva: cine a telefonat la politie ? Daca inafara de mine despre omor stia doar ucigasul ?
M-am simtit deodata obosita si m-am uitat la ceas, era deja ora doua.
7 Toate probele duc spre ANTRACT sau discutia cu paznicul
Am platit si am iesit din bar, in cateva minute am ajuns acasa, am gasit o lanterna si m-am pornit spre restaurantul " Antract" . Am trecut pe linga usa inchisa de la intrarea centrala, am ocolit cladirea, dar si cea din dos tot era incuiata. Am vazut o ferestruica care mi se paru nu prea bine inchisa, m-am urcat pe niste lazi si am impins fereastra. Am asteptat citeva clipe sa vad ce se va intimpla- liniste- am dezbracat scurta si am aruncat-o in incapere, apoi m-am strecurat si eu, straduindu-ma sa nu fac galagie, am aprins lanterna si am imbracat scurta. Printr-un coridor intunecat am trecut in sala restaurantului, am strabatut-o si am ajuns la vestiar, unde am observat un palton barbatesc atirnat pe un umeras. Am cotrobait prin buzunare, in cel din dreapta era ceva bani, iar in cel interior am gasit... un pistol. Incarcat.
Si sa cred ca nimeni nu a mai avut ideea de a cauta prin buzunarele mantoului abandonat ?! Nu se poate... Am pus pistolul in buzunarul scurtei si am intrat in barul restaurantului, am luat o sticla de coniak si am baut. A treia oara am scos aceeasi tigara si in sfirsit am aprins-o. Ce se intimpla ? Vasile, care a ajuns la gradul de locotenent colonel, care a trecut prin calvarul Afganistanului si al Transnistriei s-a lasat asa usor impuscat?!
Prin sala restaurantul am trecut in coridor, de unde patrundea o raza de lumina, am stins lanterna, in acelasi moment usa s-a deschis si in prag a aparut un tinar. Vazindu-ma a facut ochi mari si a tras o sudalma.
- Ce faci aici femeie? Cauti de baut ori vrei un pumn in cap?
- Ce groaznic esti! Cheama pompierii, prostule, restaurantul arde dar tu nci nu te scarpini.
Tinarul a ridicat capul si a inceput staruitor sa miroase aerul. Nu am asteptat pina se va dumeri, i-am tras din toata puterea in maxilar de jos in sus, l-am apucat de subtiori si l-am tarit inapoi in odaie. L-am asezat pe o canapea si i-am virit in nas pistolul. Am scos din buzunarul flacaului o tigara, am aprins-o si i-am bagat-o in gura lui cascata a mirare si suparare. Tot vocabularul de sudalme strins de el pe parcurs celor 20 de ani a fost trintit in capul meu. Mare lucru! Putea sa ma sperie! Ce nu am auzit in paisprezece ani de armata !
-Uite ce, desteptule ! Fa atentie la dispozitia mea proasta ! Hai sa vorbim ca doua persoane civilizate. Tu imi raspunzi la cateva intrebari si ne despartim. Daca nu ... ai observat- sint o femeie nervoasa.
Baiatul a tras citeva fumuri de tigara si si-a primblat ochii pe fata mea, fara sa o desluseasca prea bine.
- Tu lucrezi pentru Mircea si cred ca stii clientii permanenti al restaurantului. Esti un fel de security nu ? !
- Fa, asta e un restaurant solid, cu clienti bogati si cunoscuti, tu nici nu stii ce te asteapta!..
- Uite chiar acum voi muri de ris, solid !! E un cuib de hoti si voi sinteti niste boi ! Dar ma intereseaza altceva. Cunosti cumva persoana din poza asta ? I-am aratat poza gasita in sertarul din biroul lui Vasile.
- Ei si ce ? A fost ieri aici...
- Cind ?
- Nu stiu precis, poate pe la vreo 23 si a stat doar vreo 20 de minute, a asteptat pe cineva. Am observat fiindca parea enervat. A asteptat, a asteptat, apoi a alergat la vestier, a intrebat acolo de cineva, de o vitica. Apoi s-a intors, a aruncat banii pe masa si a fugit.
- Dar vitica, pardon, adica fata, poti s-o descrii?!
- Tu ce, esti din mentura ? Imi esti cunoscuta, te-am mai vazut undeva. A!.. Scuip pe tine si pe toti, eu nu stiu nimic, nici un criminal, eu sunt curat ! Fata... superba...stii ca cele din revista, nu ca tine!! Tinara, frumoasa, blonda!! Ce inca? Inalta, daca o vezi odata - nu o mai uiti.
M-a injunghiat un ras. De ce cred barbatii ca pot umili o femeie spunindu-i ca nu mai este tinara ? Cine le-a spus ca eu vreau sa fiu vesnic tinara ? Pai timpul isi face treaba si toti ajung la treizeci, apoi patruzeci, apoi cincizeci...daca ajung...A imbatrini nu inseamna a fi proasta, a fi urita, a fi destrabalata sau mai nu stiu ce - care nu face fata unei femei.
M-am gindit, ca poate Vasile astepta femeia care a coborit din acelasi automobil in care am fost si eu de cu seara?
-Ei, ce fata !! Se tot minuna flacaul - cand ea a intrat in restaurant chiar si muzicantii au incetat sa cinte.
- Si ? Si ce-a fost mai departe ?
- Nu stiu, ea a intrat, s-a uitat prin sala, apoi a iesit.
- Si asta din poza venea des pe la voi ?
- Nu, l-am vazut pentru prima data, dar si blonda tot nu a mai fost pe aici.
- Ok, unde sint cheile de la biroul tau ?
- Uite acolo pe masa.
Am luat cheile, am incuiat usa biroului, am iesit din incapere prin aceeasi fereastra. Mi-a prins bine cura de slabire...cura de dragoste a ajutat si ea siluetei mele. Cu toate ca eram frinta de oboseala nu puteam adormi, ginduri, ginduri...Vasile, Vlad...
8 Je t"aime ... moi non plus ( Serj Genzburg) sau cum face gelozia gaura in stomac
....Dar si Paul venea nechemat, nepoliticos, obraznic... si in viata mea tot asa a aparut, deodata, si eu l-a primit tot asa- deodata...si ne-am intilnit asa de bizar. El a spus: ce femeie frumoasa, foarte, foarte frumoasa!
In aceasi seara am avut intilnire, am urcat in mercedessul lui si nici nu l-am intrebat unde mergem... ce vom face... si cand mi-a spus ca este militar mi s-a oprit rasuflarea. Am vrut sa strig:
" Opreste masina, fa demi-tour si lasa-ma de unde m-ai luat!.." Nu mai voiam militari in viata mea si nici gemeni, of nu mai vreau, dar am tacut...prostuta turturica.
Mie imi placeau cuvintele iar el stia a compune doar fraze din trei cuvinte: subiect, verb si eventual un mic complement.
...Imi amintii cum m-a sunat intr-o zi si mi-a spus: " mi-e dor de tine vreau sa te vad " ...a venit . Aveam pofta de vorba dar el : " Am zis ca vreau sa te vad, nu ti-am spus ca vin sa vorbim ". Si la ce mi-ar trebui mie vorbele astea ? Atunci cind sint palmele, cand sint ochii, cand sint buzele...si mirosul lui ...
Si iarasi palemele ...si picioarle incolacite de nu intelegi care si a cui sunt ...
... Si inca nu era gelozia. Rahatul asta de sentiment a aparut la citeva saptamini, a palit in stomac, apoi s-a ridicat spre gat, mi s-a oprit in ochi intunecindu-mi vederea, apoi si gindirea. A venit odata cu telefonul, un sunet si o voce de femeie... El a raspuns, apoi a iesit din odaie, a intrat in wc- de ce in wc ? Nu e politicos sa vorbesti cu o femeie in toaleta... a inchis usa, a tras apa fara sa faca pipi, si tot vorbea ...Am luat o carte si m-am prefacut ca citesc, ca sa nu-l vad asa de ravasit. Apoi el a intrat si s-a rastit la mine- asa se rastea fostul meu sot cind era vinovat...
- De ce m-ai lasat singur, ce, cartea asta e mai interesanta decit mine ?
- Pai, mi-a parut ca sunt de prisos in propria mea casa, poate sa ies ?
- Tu nu stii, nu stii cu cine am vorbit eu, ea este, este... si nu gasea minciuna potrivita.
- De ce nu i-ai spus ca esti cu mine si nu poti vorbi ?
